Președintele Traian Băsescu a declarat miercuri, la TVR, că privește "pozitiv" intenția Franței de a schimba regulile spațiului Schengen, în vederea diminuării imigrației ilegale, dar consideră că o astfel de "întărire" a regulilor trebuie să vină după aderarea României și Bulgariei, informează NewsIn.
- Publicitate -
"Privesc foarte pozitiv (dezbaterea - n.r.). Este clar că regulile Schengen trebuie consolidate pentru a diminua nu numai traficul de droguri, dar pentru a diminua circulația necontrolată a cetățenilor care nu au drept de circulație în spațiul Schengen. Imigrația ilegală, cu alte cuvinte, ori aceste reguli trebuiesc întărite", a spus Băsescu.
Cu toate acestea, președintele a spus că o modificare a acestora ar trebui întreprinsă după aderarea României și Bulgariei. "Punctul nostru de vedere este că, dacă România și Bulgaria sunt pregătite și dacă în baza raporturilor au dobândit și încredere în noi, intrăm și noi în Schengen și schimbăm regulile după intrarea României și Bulgariei", a spus Băsescu.
Silvio Berlusconi și Nicolas Sarkozy au avertizat marți cu privire la o criză a imigrației și necesitatea reformării regulilor legate de circulația în Europa, într-o scrisoare adresată oficialilor UE. Cei doi lideri s-au întâlnit la Roma, în condițiile afluxului brusc de imigranți din state nord-africane, mai ales Tunisia. Mulți au ajuns prima dată în Italia.
"Situația privitoare la migrație în Mediterana s-ar putea transforma rapid într-o criză ce ar submina încrederea pe care o au cetățenii noștri în principiul liberei circulații în cadrul Schengen", au scris cei doi.
Adresată lui Herman Van Rompuy și Jose Manuel Barroso - președintele Consiliului european și președintele CE - scrisoarea mai cere noi acorduri cu statele nord-africane unde revoltele au dus la un val de imigranți spre Italia.
"UE trebuie să asigure o susținere fermă pentru aceste state, dând prioritate celor care au ales calea democrației. În schimb, avem dreptul de a aștepta de la statele partenere un angajament de cooperare rapidă și eficientă cu UE și statele ei, în combaterea imigrației ilegale", au subliniat cei doi lideri.
UE ar trebui de asemenea să implementeze un set comun de norme care să gestioneze acordarea azilului pentru refugiați, inclusiv accesul la baze de date ca Eurodac, cu informații legate de combaterea crimei organizate, potrivit scrisorii.
În plus, Tratatul Schengen trebuie reformat. "Este necesară examinarea unei restabiliri temporare a controalelor în granițele Schengen în cazuri de dificultăți excepționale", mai spun cei doi lideri.
Comisia Europeană va redefini "condițiile excepționale" care permit statelor din Schengen să restabilească temporar controalele la frontierele lor naționale, a anunțat purtătorul de cuvânt Olivier Bailly.
"Este deja posibilă restabilirea temporară a controalelor la frontierele naționale. Ceea ce căutăm este precizarea condițiilor în care acest lucru va fi posibil", a explicat el.
Propunerile vor fi formulate la 4 mai de comisarul pentru afaceri interne, Cecilia Malmstrom, în vederea unei prime examinări de către miniștrii de interne din UE la 12 mai, a notat el.
"Însă nu vom revoluționa nimic. Este vorba de a ajuta la rezolvarea diferențelor de interpretare" a acestor reguli, a subliniat sursa.
Restabilirea frontierelor naționale ar putea fi autorizată "ca ultim recurs", dacă statul în poziția de frontieră externă a UE "nu și-a îndeplinit obligațiile" aflându-se în imposibilitatea de a le controla", a spus Bailly.
CE a recunoscut că exercițiul este dictat de conflictul dintre Franța și Italia, după decizia Romei de a regularizare a 25.000 de imigranți tunisieni sosiți ilegal pe teritoriul ei.