Miercuri, 22 Iulie 2026

Centrul de Transfuzii Constanța cere sprijinul populației. Este nevoie de sânge pentru pacienți

de Mirabela ȘERBĂNESCU Marţi, 21 Iulie 2026 74 < 1 min citire
Centrul de Transfuzii Constanța cere sprijinul populației. Este nevoie de sânge pentru pacienți
Centrul Regional de Transfuzii Sanguine (CRTS) Constanța lansează un nou apel către populație, după ce necesarul de sânge pentru anumite grupe sanguine a crescut, iar rezervele disponibile sunt în prezent reduse.
Reprezentanții instituției informează că grupele 0 pozitiv, 0 negativ, A pozitiv și A negativ sunt extrem de solicitate în această perioadă și îi invită pe constănțeni să vină să doneze sânge pentru a contribui la refacerea stocurilor.
Persoanele care doresc să doneze sunt așteptate la sediul CRTS de luni până vineri, în intervalul orar 7:30 - 13:30. Ca și până acum, poate dona sânge orice persoană sănătoasă, cu vârsta cuprinsă între 18 și 60 de ani, care are o greutate de minimum 50 de kilograme și o stare generală bună de sănătate.
Doritorii trebuie să se prezinte odihniți, să consume alimente ușoare înainte de recoltare și să evite consumul de alcool în perioada premergătoare donării. De asemenea, este recomandat ca donatorii să fie bine hidratați.
Atenție! Nu pot dona sânge persoanele care au anumite boli acute sau cronice, infecții în desfășurare, anumite tratamente medicamentoase ori situații medicale care pot afecta siguranța transfuziei.
Taguri
Articolul anterior Guvernul anunță un nou bilanț al naufragiului: 27 de morți și 83 de persoane dispărute
Articolul următor Apa mării s-a răcit brusc! Baia în mare, o provocare

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei