Joi, 04 Iunie 2026

Cât costă o vacanță la mare prin programul "Litoralul pentru toți"

de Cuget Liber Vineri, 06 Mai 2011 179 1 min citire
Asociația Litoral-Delta Dunării anunță începerea în prima săptămână a lunii mai a ediției de primăvară a programului "Mini prețuri de vacanță - Litoralul pentru toți", prețurile pentru un pachet de șase nopți de cazare fiind cuprinse între 179 lei la hotelurile de o stea și 549 lei la cinci stele, transmite Mediafax.
Programul este susținut și promovat de către Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) și patronatele hoteliere de pe litoral.
Tarifele reduse sunt valabile în perioada 3 mai - 14 iunie.
Un pachet de șase nopți la un hotel de două stele costă 209 lei de persoană fără mic dejun și 279 lei cu mic dejun, la trei stele - 249 lei fără mic dejun și 379 lei cu mic dejun inclus, în timp ce la patru stele, prețul unui pachet de șase nopți, cu mic dejun inclus, costă 439 de lei de persoană.
"Turiștii care cumpără acest pachet beneficiază de un vouchet de atracții, care presupune intrare gratuită la unul dintre obiectivele de interes turistic din zona Dobrogea, cum ar fi complexul muzeal de Științe ale Naturii, Microrezervația Delta Dunării, Planetariu, Muzeul de Istorie și Arheologie, Muzeul Adamclisi și Cetatea Histria", se arată într-un comunicat al Asociației Litoral-Delta Dunării.
Taguri
Articolul anterior Șapte trenuri suplimentare spre litoral, pentru 1 Mai
Articolul următor Boala care dă dureri crâncene după fiecare masă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei