Cristian Urziceanu, cel care ar fi vândut Furadanul cu care s-a sinucis Mădălina Manole, a fugit în Spania, pe numele lui fiind emis un mandat de arestare în lipsă pentru că reprezintă un pericol pentru ordinea publică, având în vedere că a vândul o substanță interzisă și s-a sustras cercetării, informează Mediafax.ro.
- Publicitate -
Judecătorul de la Tribunalul București (TB) care a emis, în 18 octombrie, mandat de arestare preventivă în lipsă, pentru 30 de zile, pe numele lui Sorin Cristian Urziceanu arată, în motivarea deciziei, că potrivit unei adrese a Inspectoratului de Poliție Județean Timiș, depusă de anchetatorii bucureșteni la dosar, Uriceanu se află în Spania.
Judecătorul mai scrie, în motivare, că bărbatul nu s-a prezentat la Parchet pentru a fi audiat în dosar, pe numele lui fiind emis un mandat de aducere pe care anchetatorii nu l-au putut aplica pentru că Urziceanu nu a fost de găsit, el sustrăgându-se astfel urmaririi penale.