Miercuri, 22 Iulie 2026

„Suni la 112 și aștepți”. De ce întârzie ambulanțele în plin sezon estival?

de Mirabela ȘERBĂNESCU Miercuri, 22 Iulie 2026 16 2 min citire
„Suni la 112 și aștepți”. De ce întârzie ambulanțele în plin sezon estival?
În plin sezon estival, când litoralul este plin de turiști, iar populația municipiului Constanța crește considerabil, numărul solicitărilor către serviciile medicale de urgență ajunge la cote ridicate. În ultimele zile, mai multe persoane au reclamat că timpul de așteptare pentru sosirea unui echipaj de ambulanță a fost mai mare decât se așteptau, situație care a generat nemulțumiri în rândul celor care au apelat numărul unic de urgență 112.
Oamenii spun că, atunci când au nevoie de ajutor medical, fiecare minut pare să conteze, iar așteptarea unui echipaj poate deveni o experiență dificilă.
Mai multe persoane care au solicitat intervenția Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța ne-au mărturisit că au fost nevoite să aștepte mai mult timp până la sosirea echipajului, în special în perioadele aglomerate ale zilei.
Am sunat pentru că starea de sănătate a unui membru al familiei se agravase și ne-am speriat. Așteptarea ni s-a părut foarte lungă, mai ales că nu știam cât de gravă este situația", este una dintre nemulțumirile exprimate de pacienți.
O altă persoană a atras atenția că, pe timpul verii, când litoralul este supraaglomerat, serviciile de urgență sunt puse la o presiune suplimentară. „Înțelegem că sunt multe solicitări, dar atunci când suni la ambulanță te aștepți ca intervenția să fie cât mai rapidă. Suni la 112 și aștepți. Cât? Nu se știe", a precizat Ionel G.
La rândul lor, reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Constanța explică, însă, că echipajele intervin în funcție de gravitatea cazurilor, iar urgențele majore au prioritate.
Directorul medical al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Constanța, dr. Mirela Bădescu a precizat că nu toate solicitările pot avea același timp de răspuns, deoarece echipajele sunt direcționate mai întâi către situațiile care pun viața în pericol.
O stare de rău indusă de o durere de sferă stomatologică veche de zile/săptămâni sau un panarițiu deget mână va fi temporizat, în raport cu o durere precordială/cu o alterare a stării de conștiență/ un accident rutier etc", a declarat aceasta, pentru „Cuget liber”.
Managerul a subliniat că populația trebuie să înțeleagă rolul serviciului 112 și importanța utilizării acestuia pentru situații care reprezintă urgențe reale.
Așadar, este nevoie de educație sanitară, astfel încât oamenii să poată diferenția între o problemă medicală care necesită evaluare, dar care poate fi rezolvată și prin alte servicii medicale, și o urgență care necesită intervenția imediată a ambulanței
Potrivit reprezentanților SAJ Constanța, în această perioadă echipajele desfășoară zilnic între 330 și 450 de misiuni efective, volumul de activitate crescând odată cu numărul mare de persoane aflate pe litoral.
Taguri
Articolul anterior S-a prescris. Fostul şef al ANAF, Sorin Blejnar, scapă de condamnarea de cinci ani de închisoare
Articolul următor UPDATE Accident grav la ieșire din Techirghiol spre Agigea. O femeie a decedat

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Social

Ultima oră

Titlurile zilei