Joi, 04 Iunie 2026

Colegiul Fiscal a luat startul

de Ion TIȚA-CĂLIN Vineri, 11 Februarie 2011 269 < 1 min citire
Pe data de 10 februarie 2011, la sediul Ministerului Finanțelor Publice, a avut loc prima întâlnire a Colegiului Fiscal. Acesta este un organism cu rol consultativ, constituit prin ordin al ministrului finanțelor publice, format din specialiști din domeniile economic, financiar și fiscal, reprezentanți ai mediului de afaceri și ai asociațiilor profesionale, ai caselor de avocatură și ai firmelor de consultanță și audit.
Obiectivele principale ale Colegiului Fiscal sunt: creșterea transparenței și a predictibilității în domeniul fiscal, permanentizarea dialogului cu mediul de afaceri, diminuarea sarcinii administrative a contribuabilului prin simplificarea cadrului legislativ, aplicarea noului cadru de politici al Comisiei Europene în domeniul întreprinderilor mici și mijlocii și armonizarea legislației naționale cu prevederile comunitare.
În cadrul discuțiilor s-a decis constituirea unor comisii de lucru care, împreună cu reprezentanții ministerului finanțelor publice, urmează să analizeze și să propună soluții de îmbunătățire și simplificare a cadrului legislativ.
Următoarea întâlnire a Colegiului Fiscal va avea loc în luna martie.
Taguri
Articolul anterior Finanțele se împrumută mai mult de pe piața internă
Articolul următor Campanie de recrutare a absolvenților de liceu pentru sistemul penitenciar

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei