Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Criza nucleară din Japonia este departe de a se sfârși, avertizează șeful AIEA

de Cuget Liber Sâmbătă, 26 Martie 2011 216 1 min citire
Directorul Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (AIEA), Yukyia Amano, a declarat sâmbătă că Japonia este "încă departe de sfârșitul accidentului" care s-a produs la complexul nuclear de la Fukushima, iar situația de urgență ar putea dura chiar luni de zile, informează Realitatea.net.
Emanațiile radioactive continuă în atmosferă și în apa mării la uzina Fukushima Daiichi, avariată în urma cutremurului din 11 martie, care a fost urmat de un tsunami devastator. Sistemele de răcire ale reactoarelor nu au mai funcționat și de atunci autoritățile se luptă să răcească reactoarele. Din cauza supraîncălzirii, acestea au generat însă mai multe explozii, iar situația exactă a avariilor încă nu se cunoaște. Autoritățile încă nu pot spune dacă miezul reactoarelor și combustibilul uzat sunt acum acoperite cu apa necesară pentru a fi răcite, ceea ce ar putea fi considerat un semn de încheiere a crizei.
Șeful AIEA, japonezul Yukiya Amano, a avut grijă să nu critice răspunsul autorităților nipone în aceste circumstanțe extraordinare, notează New York Times. "Mai trebuie depuse eforturi pentru a încheia criza declanșată de accident", s-a limitat el să spună într-un interviu telefonic acordat de la Viena.
La mai bine de două săptămâni de la cutremur, Amano avertizează că situația de urgență nucleară ar putea să mai dureze câteva săptămâni, dacă nu chiar luni, date fiind avariile serioase care s-au produs la uzină.
Taguri
Articolul anterior Japonia / Între 200 și 300 de cadavre găsite pe o plajă din Sendai
Articolul următor Liga a II-a, FC Farul / Gică Butoiu: "Absențele lui Ștefan și Ciobanu vor cântări greu"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei