De la 1 mai, consultațiile și investigațiile imagistice efectuate în ambulatoriul Spitalului Județean vor fi contra cost

de Florentina BOZÎNTAN Miercuri, 28 Aprilie 2010 742
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Constanța a anunțat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, că, începând de la 1 mai, investigațiile imagistice realizate pentru pacienții care se prezintă în Policlinica 1 vor fi contra cost. Dr. Dan Căpățână, managerul SCJU, a arătat că s-a ajuns la această situație întrucât spitalului nu a mai încheiat contract cu reprezentanții Casei Județene de Asigurări de Sănătate pentru respectivele servicii. "Nu putem încheia contract, întrucât serviciul de imagistică, radiologia mai precis, nu îndeplinește standardele impuse, nu are certificare ISO și ar fi nevoie de cel puțin 10.000 de euro pentru reparații, bani pe care nu-i avem", a afirmat managerul. Astfel, pacienții vor trebui fie să scoată bani din buzunar, fie să apeleze pentru tomograf sau RMN la clinicile private care au încheiat contract cu CJAS-ul. De altfel, chiar dacă se prezintă la clinicile private, bolnavii tot vor trebui să plătească investigațiile, întrucât CJAS compensează doar o parte din valoarea lor, iar în ultima perioadă nu a mai achitat datoriile către laboratoare - în concluzie, sunt tot contra cost. Serviciile de imagistică vor fi gratuite doar pentru pacienții care se prezintă la Unitatea de Primiri Urgențe și pentru cei internați. De asemenea, pacienții vor trebui să scoată bani din buzunar și pentru serviciile medicilor specialiști din ambulatoriul SCJU Constanța. Astfel, bolnavii nu vor plăti consultația, dar vor trebui să plătească dacă li se face o injecție, li se pansează o rană sau li se eliberează o adeverință. Excepție vor face procedeele de scoatere a ghipsului și a firelor după operații. "Tarifele vor fi stabilite în perioada următoare și vor fi afișate în ambulatoriu", a mai afirmat dr. Căpățână.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei