Vineri, 05 Iunie 2026

Elena Udrea: M-aș bucura ca pentru alegerile din PDL să existe competiție

de Carmen MOCANU Luni, 31 Ianuarie 2011 261 < 1 min citire
Președintele PDL București, Elena Udrea, s-a declarat adepta unei competiții pentru șefia partidului și a afirmat că posibilii candidați pentru postul de lider al democrat-liberalilor trebuie să susțină, în viitorul congres, o moțiune cu prevederi de reformă a partidului.
"Eu m-aș bucura ca pentru alegerile din PDL să existe competiție. La fel m-am bucurat să aud că și-a exprimat dorința de a candida domnul Sorin Frunzăverde. Sper ca și ceilalți colegi care au cochetat cu ideea și au mai tatonat așa partidul chiar să candideze și să vină cu un program, să conducă o moțiune care să reformeze PDL, pentru că este nevoie de reformă în PDL", a spus Udrea.
Ea a precizat că data Convenției Naționale a PDL nu a fost încă stabilită, dar a afirmat că ar fi o idee ca ea să fie organizată înainte de Paști, iar în caz contrar - în luna mai.
"Important ar fi ca cei care vor candida să vină cu propuneri de reală transformare a PDL, de reformă a PDL, pentru că partidul acesta a crescut foarte repede din punct de vedere al susținerii", a declarat Udrea.
Taguri
Articolul anterior Mărfuri contrafăcute în valoare de un milion de euro, descoperite în Portul Constanța
Articolul următor Declarația unică poate fi depusă începând cu 7 februarie 2011

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei