Premierul Emil Boc s-a pronunțat, duminică, în favoarea vânzării pachetului de acțiuni pe care statul îl deține la Petrom, afirmând că suma obținută în urma acestei tranzacții va fi mai mare de 600 milioane euro, cât a obținut Guvernul Năstase pe întreaga companie, informează Agerpres.
- Publicitate -
"Sunt pentru vânzarea acelui pachet minoritar de 9,84%, dar nu pentru o vânzare șmecherească de genul vânzării Petrom, la un preț derizoriu. (...) O să vedeți că din vânzarea celor 9,84% acțiuni vom obține un preț mai mare decât a obținut Năstase pentru vânzarea întregului Petrom de atunci - 600 milioane de euro. (...) Nu va fi vândut pachetul acesta mic sub prețul de vânzare al Petrom. Dacă nu, nu se vinde. Nu accept șmecherii pe ceea ce înseamnă averea publică", a declarat Boc, la Pro TV.
Primul ministru a adăugat că vânzarea se va face "direct și transparent" prin bursă și a exclus posibilitatea negocierii directe, pe care a caracterizat drept o "vânzare șmecherească".
Întrebat dacă OMV a fost compania care fi vrut să cumpere direct pachetul de acțiuni pe care statul îl deține la Petrom, Boc a negat. "Negocierea directă putea fi presupusă cu oricine. Și am spus: 'Nu, mergem pe bursă'. Pe bursă poate veni oricine, e o procedură transparentă, directă", a susținut Emil Boc.