Duminică, 07 Iunie 2026

Facturile la căldură cresc cu 60%. Guvernul a convenit cu FMI eliminarea subvențiilor la căldură

de Cuget Liber Marţi, 10 Mai 2011 267 1 min citire
Subvenția pentru producerea energiei termice este acordată în prezent atât de la bugetul de stat, cât și de la bugetele locale, potrivit Mediafax.
Șeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat agenției MEDIAFAX că Guvernul va elimina subvenția acordată de la nivel central până la finele anului, dar va menține la același nivel sau chiar va crește ajutoarele pentru încălzire acordate persoanelor defavorizate.
\"Există diferite subvenții pentru încălzire. Ajutorul de încălzire pentru cei mai vulnerabili ar putea rămâne la același nivel sau ar putea chiar crește. Există, însă, o subvenție acordată de la nivel central, pe care Guvernul vrea să o elimine în cursul acestui an. Există, de asemenea, subvenții pentru încălzire de la autoritățile locale, dar acestea nu au fost luate încă în considerare\", a spus Franks.
Potrivit reprezentantului FMI, eliminarea subvențiilor în acest an pentru căldură va avea efect și asupra inflației , care ar putea urca și până la 6%, peste cea mai recentă prognoză a Băncii Naționale a României.
\"Ne așteptăm ca inflația (după eliminarea subvențiilor - n.r.) să fie undeva între 5% și 6%. Vom face calculele când vom ști cu exactitate care sunt schimbările în ceea ce privește și modificările la prețul gazelor\", a mai spus Franks.
Informează Realitatea.net
Taguri
Articolul anterior Șapte trenuri suplimentare spre litoral, pentru 1 Mai
Articolul următor Boala care dă dureri crâncene după fiecare masă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei