Președintele Traian Băsescu a anunțat, luni, la Realitatea TV, că majorările de pensii succesive de anul trecut și de anul acesta au dus la incapacitatea Fondului de pensii de a acoperi cheltuielile, astfel că în 2009 ar fi nevoie de 1,3 miliarde euro din bugetul de stat pentru acoperirea deficitului, potrivit NewsIn.
Șeful statului a folosit în primă instanță că Fondul de pensii s-a prăbușit, apoi a revenit precizând că expresia pe care a folosit-o este nepotrivită, arătând că majorările de pensii dictate de Parlament în toamna anului 2007 și mai apoi din octombrie 2008 nu pot fi acoperite din Fond. Băsescu a spus că în acest moment există un deficit de 350-400 milioane de euro, care, pe parcursul anului viitor ar putea ajunge la 1,2-1,3 miliarde de euro.
Șeful statului a adăugat că banii de care este nevoie pentru acoperirea majorărilor de pensii ar determina bugetul de stat să alimenteze necesarul de bani.
- Publicitate -