Fotografii șocante cu civili libieni aparent capturați, brutalizați și uciși de către forțele colonelului Muammar Kadhafi, au fost confiscate de la unul dintre soldații acestuia, relatează The Mail on Sunday, în ediția electronică, potrivit Mediafax.ro.
- Publicitate -
Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) se pregătește să investigheze aceste fapte, după ce publicația i-a predat, sâmbătă, fotografiile. Într-unul dintre cele 40 de cadre, tineri terifiați, cu sânge pe față, sunt aliniați pe pământ, iar bărbați înarmați calcă peste ei. În altă fotografie, sunt înfățișate peste 12 de corpuri neînsuflețite, stivuite într-o groapă comună, într-o zonă din deșert, în est, unde s-au purtat lupte crâncene de mai bine de o lună. Multe dintre aceste corpuri neînsuflețite sunt ale unor adolescenți.
Directorul Misiunii CICR în Libia, Simon Brookes, a declarat că înfiorătoarele incidente surprinse în fotografii vor fi investigate.
"Dacă vom găsi confirmarea unei încălcări a legislației internaționale umanitare, vom efectua o intervenție, în baza reglementărilor care protejează civilii și non-combatanții", a anunțat el. "Se așteaptă ca autoritatea responsabilă, de exemplu actualul Guvern libian, să ia măsuri în acest sens, cu privire la antrenamentul sau disciplina forțelor sale armate", a subliniat oficialul.
Convenția de la Geneva, din 1949, prevede că soldații nu trebuie să atace civilii, pe timpul războiului.