Corpul Voluntarilor Gărzii Naționale de Mediu Constanța (CVGNM) va participa duminică, 5 decembrie, la Gala Voluntarului, care va avea loc la Cercul Militar, începând cu ora 17.00. Vor fi prezenți aproximativ 40 de voluntari, membri activi ai CVGNM, care s-au implicat de-a lungul anului 2010 în diverse activități ale organizației.
- Publicitate -
Voluntarii s-au implicat în activități de ecologizare în Parcul Tăbăcărie, de amenajare spațiu verde sau de plantare de puieți. O altă componentă în care voluntarii de mediu s-au implicat o reprezintă latura educativă. Astfel, CVGNM susține în mod activ Clubul de ecologie "Floarea soarelui", din cadrul Liceului Carol din Constanta. Ultima temă care va fi prezentată și dezbătută cu elevii din acest liceu se va referi la eroziunea costieră, iar întâlnirea este programată pentru ziua de duminică.
"Implicarea voluntarilor în acest an a fost exemplară. Avem, în rândurile noastre, voluntari tineri dar și persoane cu experiență care au dorit să se implice pentru a avea un mediu mai curat. Cred că anul 2010 a fost un an bun în ceea ce privește acțiunile de mediu. Sperăm să beneficiem în continuare de susținerea autorităților și a agenților economici, pentru a ne putea desfășura în continuare activitățile benefice pentru comunitate", a precizat Liana Naum, președinte al Corpului Voluntarilor Gărzii Naționale de Mediu.