În ședința Colegiului liderilor din Federația Sindicatului Liber din Învățământ s-a decis graficul acțiunilor de protest ce urmează a fi întreprinse în cazul în care Ministerul Educației nu acceptă solicitările propuse cu privire la numeroasele reduceri impuse acestui sistem. În perioada 15 martie – 2 aprilie sunt programate mitinguri și pichetări la nivel local, 12 – 30 aprilie – pichetarea Ministerului Educației și a Guvernului, miting de protest între 1 și 15 mai, urmat de depunerea de plângeri împotriva Guvernului român la foruri internaționale. Între 15-31 mai, greve de avertisment la nivel național, perioadă în care se va derula un referendum pentru ca în prima decadă a lunii iunie să fie declanșată grevă generală. Se vorbește chiar de neîncheierea situației la învățătură. Amănunte în ziarul de mâine.
- Publicitate -