În perioada sărbătorilor toată lumea are tendința să exagereze cu mâncarea și cu băutura. Slănină, caltaboș, piftie, cârnați - toate aceste bunătăți de Crăciun parcă nu sunt la fel de bune dacă nu adaugi și un pahar de vin sau de palincă. Numai că românul nu se oprește la un pahar... Iată câteva metode care ar putea să vă scape de mahmureala provenită de la acele nopți grele îmbibate cu alcool din preajma sărbătorilor.
- Publicitate -
Bea lapte în loc de apă
După o noapte cruntă de beție, a doua zi de dimineață (sau pe la prânz, depinde când te trezești) ți-e foarte sete. În mod normal te-ai duce să bei apă, însă nu e recomandat deloc să faci acest lucru. Te vei îmbăta la loc, iar durerea de cap va fi tot acolo. Pe de altă parte, trebuie să te hidratezi când ești mahmur/ă. Soluția? Bea lapte. Îți ia din sete, hidratează și nu te ia durerea de cap și nici nu amețești.
Mănâncă puțin, chiar dacă ți-e rău
Chiar dacă în stomacul tău se dă o adevărată luptă din cauza amestecului de băuturi alcoolice de-o seară înainte, încearcă să mănânci. Nu trebuie să mănânci două feluri de mâncare și desert. Încearcă să guști câte ceva din oră în oră. O să-ți fie mult mai bine.
Ciorba te salvează
O ciorbă cu mult borș este un alt remediu după un chef pe cinste. De altfel, cine nu a auzit de cunoscuta ciorbă de potroace cu multă zeamă de varză, menită să alunge mahmureală chefliilor.