Treisprezece pescari care fuseseră luați în captivitate de pe un pescador sub pavilionul Mozambicului au fost eliberați în urma unui schimb de focuri , produs la aproximativ 1.100 km de coasta occidentală indiană. Naționalitatea acestora nu a fost dezvăluită, relatează Agerpres, citată de Realitatea.net.
- Publicitate -
Marina indiană a capturat 61 de presupuși pirați somalezi și a salvat 13 pescari după un schimb de focuri cu o ambarcațiune a piraților în Marea Arabiei, a declarat luni un purtător de cuvânt, citat de AFP, informează Agerpres.
"Am reținut 74 de persoane în total, dintre care 61 sunt suspectate că ar fi pirați somalezi", în urma unei operațiuni lansate sâmbătă seara în apele teritoriale indiene din Marea Arabiei, numită de asemenea și Marea Omanului, a indicat purtătorul de cuvânt al marinei indiene P.V.S. Satish.