Vineri, 05 Iunie 2026

Ioan Paul al II-lea va fi beatificat pe 1 mai

de Cuget Liber Vineri, 14 Ianuarie 2011 202 < 1 min citire
Fostul papă Ioan Paul al II-lea va fi beatificat pe 1 mai 2011, după ce actualul papă, Benedict al XVI-lea, a aprobat, vineri, decretul oficial care validează miracolul atribuit fostului suveran pontif, au anunțat, vineri, reprezentanți ai Vaticanului, potrivit Mediafax.ro.
Grație unei derogări papale de la norma în vigoare, ce impune un termen de așteptare de cinci ani după deces, procedura a fost inițiată la doar două luni de la moartea papei Ioan Paul al II-lea. Pe 19 decembrie 2009, papa Benedict al XVI-lea a semnat un decret prin care predecesorul său a fost declarat "venerabil".
Această excepție se explică prin "reputația impunătoare de sfânt de care se bucura papa Ioan Paul al II-lea în timpul vieții, în momentul morții sale și după moartea sa", se afirmă într-un comunicat emis de Vatican.
În această săptămână, comisia cardinalilor și episcopilor membri în Congregația pentru cauzele sfinților a validat miracolul de care este nevoie pentru declanșarea procedurii de beatificare.
Comisia a considerat ca fiind miraculoasă vindecarea de maladia Parkinson a călugăriței franceze Marie Simon-Pierre, o boală de care a suferit și Ioan Paul al II-lea, decedat pe 2 aprilie 2005, la vârsta de 84 de ani.
Taguri
Articolul anterior Mărfuri contrafăcute în valoare de un milion de euro, descoperite în Portul Constanța
Articolul următor Declarația unică poate fi depusă începând cu 7 februarie 2011

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei