Ionuț Popescu, ministru al finanțelor în perioada 2004 – 2005, și-a prezentat demisia din consiliul de administrație al Eximbank, actul intrând în vigoare la data de 1 mai, respectiv la o lună după ce a fost depus.
- Publicitate -
"Pentru că eu nu am nicicum posibilitatea de a-mi reduce de unul singur indemnizația pe care o încasez de la Eximbank, am ales să demisionez. Evident, înțeleg că prin această demisie nu vor scădea cheltuielile băncii (cel care îmi va lua locul va avea exact aceeași indemnizație) dar, din punct de vedere personal, cred că este cea mai bună decizie", se arată în textul demisiei lui Ionuț Popescu.
Conducerea Eximbank i-a solicitat lui Popescu să accepte ca demisia să devină efectivă la finele lunii iunie, la trei luni după ce a fost depusă, conform prevederilor contractuale.