Google marchează astăzi împlinirea a 200 de ani de la nașterea marelui chimist Robert Bunsen, printr-un logo special. Literele google înfățișează un întreg proces chimic, fiecare dintre ele reprezentând un instrument sau un vas pentru experiment.
- Publicitate -
Chimistul german Robert Bunsen a inventat lampa cu gaz și a fost primul cercetător care a explicat în mod științific în anul 1846 cum se formează un geizer. Printre reușitele lui Bunsen, după numele căruia a și fost botezat arzătorul Bunsen, se mai numără și obținerea în laborator, cu ajutorul acidului azotic și a electrolizei, a câtorva elemente pure: crom, magneziu, aluminiu, mangan, bariu, calciu și litiu.