Duminică, 07 Iunie 2026

MAI: În Portul Constanța au fost constatate diferențe între acte și stocurile reale ale Oil Terminal

de Cuget Liber Luni, 21 Martie 2011 278 < 1 min citire
Ofițerii Ministerului Administrației și Internelor (MAI), în cooperare cu autorități abilitate, au constatat diferențe între stocurile reale și cele consemnate în documentele Oil Terminal, legate de cele trei puncte de lucru din zona Portului Constanța, informează Mediafax.ro.
În cadrul acțiunii de joi și vineri la cele trei puncte de lucru ale firmei Oil Terminal s-au verificat sortimentele de marfă și cantitățile deținute în depozite, ținându-se cont de temperatura și densitatea produselor în momentul verificărilor, iar în urma constatărilor au fost întocmite rapoarte de evaluare specializată, se arată într-un comunicat de presă de luni al MAI.
De asemenea, au fost prelevate probe din toate produsele existente, acestea urmând a fi analizate în laborator.
În urma controalelor, structurile MAI, în cooperare cu Garda Financiară și Autoritatea Națională a Vămilor, cu sprijinul Biroului Român de Metrologie Legală, au observat diferențe între stocurile reale și cele precizate în documentele firmei.
Taguri
Articolul anterior Japonia / Între 200 și 300 de cadavre găsite pe o plajă din Sendai
Articolul următor Liga a II-a, FC Farul / Gică Butoiu: "Absențele lui Ștefan și Ciobanu vor cântări greu"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei