Enel Distribuție Dobrogea anunță că, începând de astăzi și până pe vineri, 25 martie, în stația de transformare din Tomis Nord se efectuează lucrări de modernizare. În consecință, consumul stației electrice va fi asigurat de două transformatoare de 110/10 kV. "În eventualitatea producerii unei avarii la unul din cele două transformatoare, timpul necesar pentru realimentarea consumatorilor va fi de aproximativ 30 - 60 de minute", se arată în comunicatul de presă al Enel.
- Publicitate -
Zonele care ar putea fi afectate de eventuale avarii ale rețelei electrice sunt: Tomis I, Tomis III, Tomis V, Tomis Nord (Brotăcei, Cireșica, Suceva, Tulcei, Badea Cârțan, Hasdeu), Palazu Mare, Tăbăcărie (și zona stadiul Farul), Anadalchioi.
Echipele Enel Distribuție Dobrogea, împreună cu echipe ale contractorilor, vor efectua aceste lucrări în stație 24 din 24 de ore, tocmai pentru finalizarea lucrărilor în minimum de timp.