Guvernul vrea să aprobe o formă actualizată a Planului de măsuri privind sprijnirea românilor aflați în Italia și să continue campania de promovare a imaginii României, în urma atacurilor la adresa comunității românești din Peninsulă, măsurile fiind discutate în ședința de miercuri a Executivului.
- Publicitate -
Potrivit unor reprezentanți ai Executivului, Guvernul vrea să ia totodată măsuri pentru continuarea aplicării Acordului privind transferul persoanelor condamnate, care a fost suspendat în octombrie 2008.
Planul de măsuri privind sprijnirea românilor aflați în Italia, pe care Executivul intenționează să îl actualizeze, a fost adoptat în 2007 și prevede, printre altele, cooperarea polițienească și judiciară și aplicarea unor măsuri sociale. Până la data de 20 februarie, ministerele Internelor, Justiției, Muncii, Culturii, Turismului și alte instituții centrale trebuie să trimită Ministerului Afacerilor Externe propuneri de completare a Planului.
Guvernul intenționează totodată continuarea campaniei de promovare a imaginii României prin Agenția pentru Strategii Guvernamentale (ASG). ASG a organizat anul trecut campanii de promovare în Italia și Spania, valoarea totală a acestora ridicându-se la aproape opt milioane de euro. Totodată, Ministerul Turismului și Sportului a primit sarcina promovării unui plan de acțiuni în Italia.
Potrivit aceleiași surse, măsurile au fost cuprinse într-o notă aprobată în ședința de miercuri a Executivului.