Sâmbătă, 06 Iunie 2026

MApN va relua plata sporurilor doar pentru soldații și gradații voluntari și subofițeri

de Cuget Liber Luni, 06 Iulie 2009 445 1 min citire
MApN are bani doar pentru sporurile amânate la plată soldaților și gradaților voluntari și subofițerilor, suma care a fost convenită cu Ministerul de Finanțe fiind de 87 de milioane de lei, ce va acoperi necesarul până la finalul anului, inclusiv restanțele, a declarat ministrul Stănișoară.
"Nu doar o dată mi-am exprimat poziția de a face în așa fel încât tot personalul armatei să primească sporuri. În acest sens, am făcut demersuri pe lângă Ministerul de Finanțe ca să identifice aceste sume care sunt necesare. Informația de ultimă oră indică faptul că, până în prezent, Ministerul de Finanțe a identificat resurse numai pentru soldați, gradați si subofițeri. Sperăm că vor reuși să găsească resurse și pentru ofițeri și personalul civil", a declarat Stănișoară.
Astfel, ministrul a spus că efortul financiar va fi, în fiecare lună, de aproximativ 11 milioane de lei pentru sporurile soldaților și gradaților voluntari și subofițerilor, în timp ce suma pentru ofițeri și personalul civil s-ar ridica la aproximativ 85 de milioane de lei până la finalul anului.
Secretarul de stat Dan Tătaru a declarat, pe 26 iunie, că Ministerul Apărării a făcut deja demersurile către Ministerul de Finanțe pentru a relua plata sporurilor, pentru toate categoriile de militari, începând cu luna iulie.
Taguri
Articolul anterior Friptură ucraineană
Articolul următor Amenzi de peste 48.000 de lei pentru comercianții de îmbrăcăminte și încălțăminte

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei