Sâmbătă, 06 Iunie 2026

MDRT alocă 8 millioane lei pentru lucrări de consolidare privind reducerea riscului seismic

de Cuget Liber Vineri, 21 Ianuarie 2011 178 < 1 min citire
Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului (MDRT) alocă în acest an 8 milioane lei pentru lucrări de consolidare pentru reducerea riscului seismic la clădirile de locuit multietajate, încadrate prin raport de expertiză tehnică în clasa I de risc seismic și care prezintă pericol public.
Potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat vineri pe site-ul MDRT, acesta propune includerea în program a 25 de clădiri de locuit multietajate aflate în diverse stadii de proiectare si execuție a lucrărilor de consolidare, din care 24 preluate din programul de acțiuni pe anul 2010. Finanțarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri bugetare alocate Ministerului Dezvoltării Regionale și Turismului în 2011.
Prioritățile sunt stabilite de criterii tehnice precum numărul de persoane existent în clădire, existența spațiilor publice, gradul de avariere a structurii clădirii la cutremurele din 1940, 1977 și 1986, dar și asimetria structurii clădirii.
Anca CHICU
Taguri
Articolul anterior Mărfuri contrafăcute în valoare de un milion de euro, descoperite în Portul Constanța
Articolul următor Declarația unică poate fi depusă începând cu 7 februarie 2011

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei