Dan Nica, ministru al Administrației și Internelor, i-a cerut președintelui Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații să dispună un control pentru a fi identificate cauzele ce au condus la disfuncțiunile din rețelele de telefonie, după cutremurul de sâmbătă.
- Publicitate -
Potrivit unui comunicat remis duminică de MAI, Dan Nica s-a întâlnit duminică dimineață cu președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), Cătălin Marinescu.
Ministrul i-a cerut președintelui ANCOM să dispună un control pentru a fi identificate cauzele care au condus la disfuncțiunile din rețelele de telefonie după cutremurul înregistrat aseară, 25 aprilie a.c., în condițiile în care acesta nu a avut o intensitate deosebită.
Controlul dispus la operatorii de telefonie va începe luni dimineață, precizează comunicatul.