Medicii de familie s-au întâlnit, la sfârșitul acestei săptămâni, cu reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și ai Ministerului Sănătății pentru a discuta pe marginea Contractului-cadru pe 2011-2012. La final, medicii de familie au recunoscut că negocierile au fost un eșec.
- Publicitate -
"Ni s-a făcut propunerea să facem noi normele metodologice până marți, 1 martie, dar nu s-a schimbat nimic din legislația apărută deja în Contractul-cadru. Serviciile nu ne sunt recunoscute, așa că noi ne urmăm drumul nostru. Cei care vor rămâne în România, se vor îndreptat spre sistemul privat", a declarat Doina Mihăilă, președintele Federației Patronatelor Medicilor de Familie.