Alianța Confederațiilor Patronale din România (ACPR), protestează față de Biroul Regional din România al Fondului Monetar Internațional pentru invitarea lui Cezar Ioan Corâci la discuțiile oficiale de vineri, 29 aprilie, precizează reprezentanții ACPR, într-un comunicat de presă.
- Publicitate -
"Alianța Confederațiilor Patronale din România atrage atenția Biroului Regional din România al FMI că asumarea de către domnul Cezar Ioan Corâci a presupusei calități de președinte al UGIR-1903 nu este conformă cu realitatea, câtă vreme persoana amintită și-a pierdut calitatea de președinte UGIR-1903 încă din vara anului trecut. Atragem atenția reprezentanților FMI că Cezar Ioan Corâci folosește în mod fals calitatea de președinte al UGIR-1903 pentru a apărea în media sau la întâlnirile cu FMI, acestea fiind de fapt acțiuni ale unui impostor", se arată în comunicatul de presă emis astăzi.