Vineri, 05 Iunie 2026

Palaz cere implicarea CJC în lucrările de la Techirghiol

de Alexandra BĂLAN Miercuri, 02 Februarie 2011 262 < 1 min citire
Valoarea investiției de la Techirghiol, care va asigura alimentarea cu apă, în conformitate cu cerințele directivelor europene privind calitatea apei destinate consumului uman, a încă trei localități, respectiv Agigea, Tuzla și parțial Eforie, este de 1.203.185,53, din care 22% reprezintă partea de cofinanțare din bugetul local prevăzută de convențiile de implementare.
"Este unul dintre cele opt sub-proiecte pe care Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului îl susține în județul Constanța în cadrul proiectului Sistem integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare cu apă și canalizare a stațiilor de tratare a apei potabile și stațiilor de epurare a apelor uzate în localitățile de până la 50 000 de locuitori, în valoare de circa 55.000.000 de lei. Până în prezent, s-au finalizat lucrările la Hârșova, Năvodari, Eforie, Negru Vodă și, acum, la Techirghiol, iar obiectivele de la Murfatlar, Cernavodă, Medgidia sunt în faza de proiectare sau de execuție. Important este ca autoritățile locale să fie sprijinite de președintele Consiliului Județean, Nicușor Constantinescu, să asigure partea de cofinanțare a proiectelor, altfel riscăm să pierdem importante sume de bani." a declarat prefectul Claudiu Palaz după participarea la inaugurarea proiectului.
Taguri
Articolul anterior Finanțele se împrumută mai mult de pe piața internă
Articolul următor Campanie de recrutare a absolvenților de liceu pentru sistemul penitenciar

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei