Ofițerii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul IPJ Constanța, ajutați de luptătorii DIAS au percheziționat, luni, trei domicilii din municipiu, unde existau suspiciuni că se aflau mai multe cartoane de țigări de contrabandă. Din aceste imobile oamenii legii au ridicat 85.600 de țigarete, de diverse mărci, netimbrate sau cu banderole de marcare din Ucraina și Republica Moldova. Valoare țigaretelor, dacă ar fi ajuns pe piață, a fost estimată la 45.000 de lei. În urma perchezițiilor, doi constănțeni, de 39 și respectiv 22 de ani, s-au ales cu dosare penale.
- Publicitate -