"Nimeni nu poate spune ce se va întâmpla în continuare pe piața petrolieră. S-au avansat teorii potrivit cărora este posibil ca în următoarele săptămâni barilul să depășească 200 de dolari, pentru că acolo (referitor la protestele din țările arabe, n.r.) este un proces care se află în mișcare. Dacă se vor potoli lucrurile, barilul se va stabiliza. Însă dacă ajunge la 200 de dolari, atunci carburanții din România ar putea costa la pompă chiar și 10-15 lei", a declarat pentru NewsIn analistul economic Aurelian Dochia.
- Publicitate -
Potrivit acestuia, cea mai vizibilă și imediată schimbare, în urma incidentelor din țările arabe, de altfel mari producătoare de petrol, este scumpirea carburanților, apoi a gazelor, electricității și, implicit, vor fi antrenate în lanț majorări în sectorul de producție, inlusiv la pâine. "Producătorii vor ridica și ei prețul produselor comercializate, întrucât și benzina și motorina se vor scumpi", a spus Dochia.