Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Primul ministru ordonă inspecții fiscale generale la societățile petroliere

de Ion TIȚA-CĂLIN Miercuri, 26 Ianuarie 2011 211 1 min citire
Premierul Emil Boc a declarat că a primit de la ANAF un raport preliminar cu privire la prețul carburanților. Din analizele efectuate rezultă că, în prețul carburanților, ponderea taxelor a scăzut de la 52,5%, cât era la începutul anului 2010, la 49,8%, la sfârșitul anului, în condițiile în care s-a majorat TVA-ul anul trecut.
În 2009, creșterea prețului la pompă a fost de doar 50 de bani pe litru în condițiile în care nivelul cotațiilor țițeiului s-a dublat, de la 470 de dolari la 850 de dolari. În 2010, cotațiile au crescut de la 850 dolari pe tonă, la începutul perioadei, la 980 de dolari la sfârșitul anului. Deci o creștere de aproximativ 15%. În aceste condiții, prețul la pompă a crescut cu 1 leu pe litru.
În aceste condiții, premierul a solicit ANAF declanșarea inspecțiilor fiscale generale la societățile petroliere în cauză, pentru a vedea dacă veniturile realizate din creșterea prețurilor la combustibili sunt reflectate în profiturile firmelor și, implicit, în impozite și taxe plătite la bugetul de stat.
De asemenea, el a solicitat Consiliului Concurenței o analiză suplimentară pentru a observa dacă a existat sau nu o practică de monopol, având în vedere faptul că, practic, concomitent toate societățile din domeniu au majorat aproximativ cu același procent prețul carburanților.
Taguri
Articolul anterior Mărfuri contrafăcute în valoare de un milion de euro, descoperite în Portul Constanța
Articolul următor Declarația unică poate fi depusă începând cu 7 februarie 2011

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei