Nicușor Constantinescu, președintele Consiliului Județean Constanța, care este acuzat de comiterea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice, citat din nou de magistratul Ruxandra Grecu cu mandat de aducere, nu a fost găsit, astăzi, nici la domiciliu, și nici la sediul CJ Constanța. Mențiunea cu care s-a întors la instanță mandatul de aducere al lui Constantinescu de la CJ a fost "se află în județ".
- Publicitate -
La termenul care a avut loc, astăzi, la Judecătoria Constanța, reprezentanții RAJA au depus o serie de înscrisuri. Avocatul lui Nicușor Constantinescu a solicitat un nou termen de judecată pentru a lua la cunoștință de actele depuse la dosar de partea civilă. Următorul termen de judecată a fost stabilit pentru data de 18 aprilie.