La inițiativa Organizației Studenților Basarabeni din Constanța a fost demarat proiectul "Trimite O Carte Peste Prut" cu sprijinul și sub egida Instituției Prefectului a județului Constanța. Prin implicarea personală a prefectului Claudiu Iorga Palaz, colectarea de carte românească a fost un succes, strângându-se aproximativ 35.000 de volume.
- Publicitate -
Marți, 10 mai, tot prefectul a organizat o deplasare la Cahul, Vulcănești și Cantemir, împreună cu Consulatul General de la Cahul și a preluat cărțile colectate pentru a fi împărțite în regiunea de sud a Republicii Moldova în bibliotecile liceelor, unde există puține cărți în limba română.