Duminică, 07 Iunie 2026

Roberta Anastase și Gyorgy Frunda spun că au fost șantajați de mai mulți jurnaliști

de Cuget Liber Marţi, 03 Mai 2011 213 1 min citire
Președintele Camerei Deputaților, Roberta Anastase, și senatorul UDMR Gyorgy Frunda au prezentat mai multe cazuri în care ar fi fost șantajați de jurnaliști, marți, la o întâlnire cu organizațiile neguvernamentale din domeniul presei, unde s-a discutat despre un proiect de Lege a presei, potrivit Mediafax.ro.
Roberta Anastase a povestit că, în campania prezidențială, a rămas "siderată" când i s-a cerut din partea unei televiziuni din Prahova 50.000 de euro pentru a nu fi atacat PDL-ul.
"Dragoș Pătrar, celebru de acum, a apărut la televizor și a spus: PDL, înainte de a începe campania electorală, ca să nu-i atac în campanie, trebuie să-mi dea 50.000 de euro", a precizat Anastase ziariștilor după întâlnirea cu ONG-urile, arătând că este vorba de postul de televiziune Prahova TV.
Anastase a explicat că a rămas "siderată", s-a enervat și s-a gândit să-l acționeze pe cale penală, plângându-se că, potrivit prevederilor în vigoare, nu poate să reacționeze.
Ea a mai spus că nu a avut nicio posibilitate să reacționeze nici în cazul site-ului Cotidianul.ro, care a scris despre ea că are datorii la stat, dar și despre implicarea familiei sale în afaceri cu petrol.
Senatorul UDMR Gyory Frunda a spus, la rândul său, că în presă sunt oameni care își câștigă pâinea din calomniere, adăugând că un director de ziar i-a spus că are fotografii cu el alături de o tânără domnișoară. "I-am spus că era vorba de fiica mea. Trebuia să-l las să o publice și, apoi, să-l fi dat în judecată", a mai spus Frunda.
Taguri
Articolul anterior Șapte trenuri suplimentare spre litoral, pentru 1 Mai
Articolul următor Boala care dă dureri crâncene după fiecare masă

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei