Federația TESA consideră că motivele invocate de reprezentanții Ministerului Sănătății, pentru desființarea și comasarea unităților spitalicești sunt, de fapt, "o vânătoare de personal administrativ și muncitori". "Constatăm, în ultima perioadă, că deciziile ministerului sunt îndreptate numai către o așa-zică eficientizare a cheltuielilor de personal. Deși aceste decizii ale ministerului ar putea însemna disponibilizări de personal, constatăm că reprezentanții sindicatelor nu sunt consultați nici la nivel central și nici local, aceste măsuri putând avea impact social. Ar fi cazul ca ministrul Cseke Attila să accepte revenirea la un dialog social real, în care fiecare dintre părți să accepte și să respecte și părerea celeilalte", se arată în comunicatul federației.
- Publicitate -