Procesul "Trofeul Calității", în care Adrian Năstase este judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție, va fi trimis la CCR, după ce avocatul Dianei Gasparovici, una dintre persoanele inculpate, a ridicat o excepție de neconstituționalitate pe Ordonanța 134/2005 privind organizarea DNA.
- Publicitate -
Astfel, singurul proces penal pe rol al lui Adrian Năstase a fost suspendat.
Președintele completului de judecată le-a atras atenția, la termenul de astăzi, avocaților lui Năstase că ordonanța privind DNA a fost dată în perioada în care chiar Năstase era președintele Camerei Deputaților.
Conform avocaților, Ordonanța 143/2005 ar intra în contradicție cu articolul 115, alineatele 4 și 6 din Constituție, pentru că legea fundamentală prevede că Guvernul poate adopta OUG numai în situații extraordinare.
Procurorul de ședință a spus că excepția trebuie respinsă, mai ales că nu a fost contestată legea de adoptare a OUG, care se referă la competența organului de urmărire penală în cazurile de mare corupție.
Cu excepția invocată de avocatul lui Gasparovici au fost de acord toți avocații din proces.