În cursul acestei după-amiezi, site-ul www.cugetliber.ro a fost atacat în mai multe rânduri printr-o operațiune de tip DoS (Denial of Service), rezultatul imediat fiind blocarea tuturor conexiunilor către serverul ce găzduiește pagina de internet a cotidianului nostru. Administratorii serverului nostru au reușit să identifice IP-urile de la care au fost lansate atacurile, iar societatea SC Cuget Liber SA se va folosi de aceste date pentru a face o plângere penală împotriva atacatorilor.
- Publicitate -
Conform Art. 45 din Legea 161/2003, "fapta de a perturba grav, fără drept, funcționarea unui sistem informatic, prin introducerea, transmiterea, modificarea, ștergerea sau deteriorarea datelor informatice sau prin restricționarea accesului la aceste date constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani". Ne cerem scuze vizitatorilor site-ului nostru pentru neplăcerile cauzate.