Joi, 04 Iunie 2026

Traficanți de droguri condamnați

de Camelia MIU - MITRIC Sâmbătă, 02 Aprilie 2011 312 < 1 min citire
Trei tineri din Râmnicu Vâlcea, care au fost judecați și condamnați de Tribunalul Constanța la câte trei ani de închisoare cu suspendare fiecare pentru trafic de droguri de mare risc și introducere în țară de droguri de mare risc, și-au retras apelurile formulate împotriva primei sentințe în fața magistraților de la Curtea de Apel Constanța. Dacă această decizie nu va mai fi atacată, cei trei tineri vor ispăși sentința emisă de instanța de fond.
Nicolae Cătălin Vasiloiu, Cosmin George Catrina, ambii de 20 de ani, și Alexandru Floroiu, de 21 de ani, au fost trimiși în judecată de procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța pentru că, în luna aprilie 2010, au fost prinși în flagrant, la Cernavodă, în timp ce încercau să vândă 54,9 grame de mefredonă, ambalată în 310 plicuri. Ei au spus procurorilor că marfa ar fi adus-o din Bulgaria și că au introdus-o în țară ascunzând-o la bordul unui autoturism. Fiecare doză era vândută de cei trei contra sumei de 50 de lei.
Taguri
Articolul anterior Japonia / Între 200 și 300 de cadavre găsite pe o plajă din Sendai
Articolul următor Liga a II-a, FC Farul / Gică Butoiu: "Absențele lui Ștefan și Ciobanu vor cântări greu"

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei