Sâmbătă, 06 Iunie 2026

Un naționalist japonez și-a făcut harakiri în fața Parlamentului

de Cuget Liber Luni, 17 August 2009 405 < 1 min citire
Un japonez s-a înjunghiat singur în burtă în fața Parlamentului de la Tokyo, imitând ritualul sinucigaș al samurailor, pentru a cere parlamentarilor să viziteze controversatul templu Yasukuni, au anunțat surse din poliție citate de AFP.
Bărbatul în vârstă de 39 de ani a folosit un pumnal cu o lamă de 20 de centimetri, a declarat un purtător de cuvânt al poliției. El a supraviețuit totuși și a fost transportat la spital.
O televiziune niponă a afirmat că bărbatul a cerut membrilor Parlamentului să meargă și să se încline la templul shintoist Yasukuni de la Tokyo, foarte important pentru naționaliști. Televiziunea a difuzat imagini cu hainele sale pline de sânge și o teacă de cuțit, la locului incidentului.
Gestul militantului naționalist se inspiră din ritualul de sinucidere al samurailor japonezi din epoca feudală, numit "seppuku" sau "harakiri". Poliția a confirmat că bărbatul era un militant naționalist de extremă-dreapta. "Avea asupra lui o scrisoare de avertisment adresată parlamentarilor", a explicat purtătorul de cuvânt al poliției.
Taguri
Articolul anterior Friptură ucraineană
Articolul următor Amenzi de peste 48.000 de lei pentru comercianții de îmbrăcăminte și încălțăminte

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei