Sâmbătă, 06 Iunie 2026

UPDATE 13:35 / De mâine se pune lacătul pe laboratorul de analize al Spitalului Județean

de Florentina BOZÎNTAN Luni, 11 Octombrie 2010 600 2 min citire
UPDATE / Medicii laboratorului de analize al Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța au fost anunțați că, de mâine, secția va fi încuiată. "Ne-au anunțat că ne iau cheia, că vor pune lacătul. Dar noi avem lucruri aici, sunt aparatele medicale ale facultății. Eu am anunțat Ministerul Sănătății cu privire la ce se întâmplă", ne-a declarat dr. Victoria Braga, medicul-șef al laboratorului.
Totodată, dr. Petre Bordei, decanul Facultății de Medicină, a declarat pentru "Cuget Liber" că a primit o adresă de la conducerea spitalului prin care este înștiințat că trebuie să caute alte laboratoare unde să-și desfășoare activitatea cei peste 30 de medici rezidenți care lucrau în laboratorul celei mai mari unități din spital.
Analizele pacienților internați în Spitalul Județean vor fi realizate de cadrele medicale de la Synevo, căruia Spitalul Județean i-a concesionat serviciul de laborator.
***
Medicii și asistentele din cadrul Laboratorului de analize al Spitalului Județean Constanța continuă să vină, zi de zi, la muncă, deși nu mai nici activitate medicală și nici nu știu dacă mai sunt sau nu angajați ai unității sanitare. Potrivit dr. Victoria Braga, medicul-șef al laboratorului, toți cei 29 de angajați, dintre care 8 medici și 3 chimiști, sunt în preaviz până pe 20 octombrie. Cu toate acestea, acțiunile conducerii spitalului sunt pentru a închide, încă de pe acum, secția respectivă. Astfel, astăzi, doi electricieni s-au prezentat în secție și i-au anunțat pe medici că au primit dispoziție să taie energia electrică. "Au scos toate siguranțele, astfel că nu mai avem curent. Primisem probe pentru analiză și am fost nevoiți să le trimitem înapoi. Mai grav este că toate frigiderele sunt pline cu reactivi, care se vor strica", ne-a spus dr. Victoria Braga.
Menționăm că miercuri, 6 octombrie, toți medicii din spital au primit o adresă prin care erau înștiințați că își pot pierde locul de muncă dacă mai duc probe la analiză în laborator, iar joi, 7 octombrie, reprezentanții spitalului au vrut să ridice aparatele medicale. Mai multe detalii în ediția de mâine a ziarului nostru.
Taguri
Articolul anterior Hoții au furat un bancomat din cartierul Coiciu
Articolul următor Astra II - FC Farul se joacă marți, 30 noiembrie

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Ultima ora

Ultima oră

Titlurile zilei