UPDATE - Victor Ponta este noul președinte al PSD, el obținând la Congresul extraordinar 856 de voturi, în timp ce contracandidatul său Mircea Geoană a fost votat de 781 dintre delegații la Congres, informează Mediafax.ro. Potrivit rezultatelor oficiale ale scrutinului, au fost înregistrate 1657 de voturi, iar 16 au fost anulate.
- Publicitate -
Marian Vanghelie, Constantin Niță, Ecaterina Andronescu, Gheorghe Nichita, Dan Nica, Ion Toma, Rodica Nassar, Robert Negoiță, Titus Corlățean, Valeriu Zgonea, Adrian Severin, Ion Prioteasa, Ion Câlea, Marian Oprișan, Ion Chelaru sunt noii vicepreședinți PSD.
Noul secretar general al PSD este vechiul secretar general, Liviu Dragnea.
***
UPDATE 18:00 - Cristian Diaconescu a echilibrat balanța: se retrage din cursa pentru șefia PSD-ului și anunță că îl susține pe Mircea Geoană.
***
UPDATE 14:25 - Victor Ponta a mai făcut un pas spre funcția de președinte al PSD, după ce Miron Mitrea a anunțat că se retrage și el din cursa pentru președinție, precizând că "îi dau voturile lui Victor Ponta".
***
UPDATE 13:25 - Radu Mazăre a anunțat că se retrage din cursa pentru președinția Partidului Social Democrat, declarând că va susține candidatura lui Victor Ponta. Anterior, după replicile tensionate dintre Florentin Pandele și Marian Vanghelie, primarul Constanței luase cuvântul la unul dintre microfoanele prezidiului, lăsat liber de Cristian Diaconescu, al cărui discurs tocmai începuse. Mazăre a întrebat de ce nu i-a fost menționată candidatura la șefia partidului, iar, la acel moment, președintele PSD l-a asigurat că, dacă și-a depus candidatura, conform statutului, atunci aceasta se va regăsi pe buletinul de vot.
***
Congresul PSD, programat pentru ora 11.00, a început cu aproximativ 30 de minute întârziere.
Este o zi importantă pentru PSD întrucât în cadrul congresului se va decide soarta partidului pentru următorii ani. La eveniment participă aproximativ 1.700 de delegați și alți invitați.
În cursa pentru cea mai importantă funcție în partid, cea de președinte, s-au înscris oficial nouă candidați. Andrei Alexandru (București), Dorela Alistar (București), Ioan Domonco (Dorohoi), Cristian Diaconescu (București), Victor Moraru (primarul orașului Amara, Ialomița), Mircea Geoană (Dolj), Victor Ponta (Gorj), Miron Mitrea (Vrancea) și Radu Mazăre (Constanța) au primit, în această dimineață, avizul Comisiei de validare și se vor lupta pentru șefia partidului.
Pentru funcția de vicepreședinte au fost depuse 62 de candidaturi, însă două dintre ele au fost invalidate.
Vicepreședintele PSD Ilie Sârbu și secretarul general al partidului, Liviu Dragnea au declarat, sâmbătă, înaintea Congresului PSD, că se așteaptă la retrageri din cursa pentru președinția partidului. "Ne putem aștepta la retrageri de candidaturi", a spus Dragnea, care a adăugat că nu crede că o să fie "înscrieri-surpriză".
Competiția se anunță a fi foarte strânsă, cele mai mari șanse pentru turul al II-lea avându-le Mircea Geoană și Victor Ponta.
Cu puțin înainte de începerea Congresului, Mircea Geoană a declarat că va conduce congresul "cu o mână fermă, spre un deznodământ cât mai repede".
"E puțin anormal ca în aceste două luni grele pentru țară cei care au făcut opoziție să fie mai degrabă presa și comentatorii politici. Într-un fel e o veste bună, e și soare sus pe cer. Sper să nu stăm prea mult cu Luna sus pe cer până terminăm congresul", a explicat Geoană.
Întrebat ce va face dacă nu va fi reales președinte PSD, Geoană a răspuns: "Uitați că este soare sus pe cer. Va fi soare și mâine".
Victor Ponta a declarat că indiferent de rezultatul votului, respectul și bunul-simț trebuie să revină în PSD. "Este soare afară. Cred că e o șansă extraordinară pentru PSD astăzi și sunt convins că toți colegii mei o vor folosi pentru că este vorba de viitorul nostru, de speranță și de ceea ce avem de făcut împreună. Am emoții după pentru că știu ce complicat va fi ceea ce am de făcut, dar, dacă nici la vârsta asta nu pot să mă înham la un car atât de greu, înseamnă că n-aș putea niciodată. Sunt convins că, dacă toți colegii mei vor vota liber, nu vor fi obligați să voteze într-un fel sau altul, rezultatul va fi cel pentru viitor, nu cel pentru trecut", a declarat Ponta.