„A fost înfricoșător”. Case evacuate și școli închise după cel mai puternic cutremur din ultimii 40 de ani, din sudul Italiei

de Madalina PETRESCU Marţi, 21 Mai 2024 498
Case au fost evacuate şi mulţi oameni au dormit în maşini sau pe stradă după ce cel mai puternic cutremur din ultimii 40 de ani care a zguduit luni zona din jurul supervulcanului Campi Flegrei, aflat în apropiere de Napoli.

Cutremurul cu magnitudinea de 4,4 s-a produs luni în Pozzuoli, un oraş portuar dens populat, şi a fost urmat de alte 150 de seisme care au fost puternic resimţite şi în Napoli.

Relatările presei locale spun că s-au format fisuri în clădiri şi că s-au prăbuşit bucăţi de zidărie.

Şcolile au fost închise marţi în Pozzuoli şi în mai multe localităţi şi districte din Napoli.

"Am plecat de acasă la miezul nopţii şi am mers la fiul nostru din Vomero (Napoli)", a declarat Mimmo Pignatelli, care locuieşte în Solfatara, o comună din preajma unuia dintre cele 24 de cratere vulcanice de la Campi Flegrei. "Suntem obişnuiţi cu cutremurele - dar acesta a fost foarte înspăimântător, a fost cel mai puternic din ultimii 40 de ani. Am simţit cum se mişcă pământul în timp ce mergeam", a povestit localnicul.

Activitatea seismică de la Campi Flegrei, unde locuiesc cel puţin 360.000 de persoane în şapte dintre cele mai expuse aşezări, s-a intensificat în ultimii doi ani, frecvenţa şi puterea cutremurelor crescând pe măsură ce caldeira, vechiul crater din vârful vulcanului, slăbeşte şi presiunea de sub ea creşte. Acest lucru face ca solul să se ridice şi crusta vulcanului să se întindă.

"Pământul continuă să se ridice cu o rată de 2 cm pe lună, o rată mai mare decât anul trecut şi, din păcate, se pare că va continua în acest ritm", a declarat reporterilor Mauro Di Vito, directorul Observatorului Vezuviu din cadrul Institutului Naţional de Geofizică şi Vulcanologie (INGV) din Italia. "Ne aşteptăm la cutremure similare. Nu pot face predicţii, dar ne putem aştepta ca această serie să continue", spune specialistul, potrivit stirileprotv.ro

Guvernul italian a conceput un plan de evacuare în masă, urmând ca testele să aibă loc la sfârşitul lunii mai.

Caldeira Campi Flegrei, cu o lungime de circa 12 kilometri, este un vulcan mult mai mare decât Vezuviul - aflat în apropiere, având formă de con şi care a distrus oraşul antic roman Pompei în anul 79 d.Hr. - şi este mult mai activă.
Supervulcanul se află într-o stare de agitaţie de peste 70 de ani, ca urmare a unui fenomen cunoscut sub numele de bradisism, o deplasare treptată a unei părţi a suprafeţei pământului cauzată de umplerea sau golirea unei camere magmatice subterane sau de activitatea hidrotermală.

Ultima dată când Campi Flegrei a avut o serie comparabilă de cutremure a fost la începutul anilor 1980.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei