A lăsat NATO pentru scutece! Ministrul finlandez al apărării intră în concediu de paternitate

de Alina DRACOPOL Vineri, 16 Decembrie 2022 181
Ministrul finlandez al apărării, Antti Kaikkonen, îşi va lua un concediu de paternitate timp de aproape două luni la începutul anului viitor, în contextul în care ţara sa încearcă să convingă Turcia şi Ungaria să grăbească ratificarea documentului care îi permite să se alăture NATO, relatează "The Guardian", citat de stiripesurse.ro

"Copiii sunt mici doar pentru o clipă şi vreau să mi-i amintesc cumva mai mult decât în fotografii", a justificat ministrul Antti Kaikkonen pe Twitter.

Ministrul anunţase naşterea celui de-al doilea copil al său în luna iulie.

Kaikkonen va fi liber din 6 ianuarie până la sfârşitul lunii februarie.

Iniţiativa ministrului apărării a fost lăudată de partidul său de centru. "Susţinem cu mândrie decizia lui Antti Kaikkonen", a declarat liderul partidului şi ministrul de finanţe, Annika Saarikko. "Cu toţii avem opţiunea de a decide şi de a ne lua concediul pentru familie", a spus Saarikko.

În Finlanda, taţii ai căror copii s-au născut înainte de septembrie 2022 au dreptul la 54 de zile de concediu de paternitate. Aproximativ 80% dintre taţii din Finlanda îşi iau o parte din concediul de paternitate, a declarat anul trecut guvernul condus de Sanna Marin.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei