ACCIDENT MORTAL! UN OM ȘI-A PIERDUT VIAȚA, DUPĂ CE O MAȘINĂ S-A RUPT ÎN DOUĂ

de Cuget Liber Sâmbătă, 25 Noiembrie 2017 1191
O persoană a murit, iar alte trei au fost rănite într-un accident rutier produs vineri seară pe Drumul Național 72, în județul Prahova, unde două autoturisme s-au ciocnit, în urma impactului extrem de violent unul dintre vehicule rupându-se în două.
Un grav accident a avut loc pe DN 72, care face legătura între municipiul Ploiești și municipiul Târgoviște. Două autoturisme s-au ciocnit violent în zona Parcului industrial Ploiești, la câțiva kilometri de intrarea în oraș, accidentul având loc în condițiile în care în zonă este ceață, iar vizibilitatea este de aproximativ 50 de metri.
Potrivit news.ro, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că în urma accidentului un bărbat a murit pe loc, iar alți trei au fost răniti, doi dintre ei fiind în stare gravă. La ora transmiterii acestei știri, răniții primesc îngrijiri medicale în ambulante.
Conform surselor citate, a fost nevoie de intervenția echipelor de descarcerare pentru scoaterea uneia dintre victime din autoturism, în condițiile în care impactul a fost atât de violent încât una dintre mașini a fost ruptă în două, scrie romaniatv.net
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei