Constănțeanca Sabrina Voinea, dublă vicecampioană europeană la Rimini

de Madalina PETRESCU Marţi, 07 Mai 2024 17082
Gimnastica românească nu a mai cunoscut demult gustul victoriei. După ani la rând în care România a dominat absolut toate competiţiile la care a participat, a venit apoi un declin abrupt din care parcă nu se mai poate ieşi.
Chiar şi în aceste condiţii România a scos capul în Europa la Campionatul European din Italia, de la Rimini, acolo unde constănţeanca Sabrina Voinea a făcut parte din elita celor care au urcat pe podium.
Prima finală în care Sabrina a concurat a fost cea de la bârnă. Şi, pentru cei care nu au avut ocazia să urmărească evoluţia, atmosfera a fost una încărcată de emoţie.
Sabrina a tras adânc aer în piept şi a urcat pe bârnă, unde a făcut un exerciţiu aproape impecabil. Ea se calificase cu al doilea punctaj în finală, fiind depăşită de italianca Manila Esposito.
Sportiva din „Cizmă” a concurase înaintea Sabrinei şi primise un punctaj de 14.400, instalându-se pe primul loc imediat.
În vârstă de doar 16 ani Sabrina a executat toate elementele, iar după aterizarea de pe bârnă, a sărit în braţele mamei sale, vicecampioana olimpică, Camelia Voinea, cea care de altfel o şi antrenează.
„Judecătorii” i-au dat româncei 14.166 şi cu acest punctaj „Sabri” a urcat până pe poziţia a doua şi a rămas acolo până la final.
Medalie de argint şi o satisfacţie incredibilă pentru ea, pentru mama sa, dar şi pentru toţi românii şi mai ales constănţenii.
Imediat după finala de la bârnă, Sabrina nu a avut timp deloc să se relaxeze. Constănţeanca a dat fuga spre podiumul de la sol, acolo unde a evoluat în cea de-a doua finală.
Cu un zâmbet larg în timpul execuţiei, care ne-a făcut până şi pe noi să mai scăpăm de emoţie, dându-ne încredere totală, Sabrina a ridicat sala în picioare. Parcă nici nu era un exerciţiu pentru podiumul european, părea doar că pe saltea este doar o copilă care se joacă.
Sabrina a lipit aproape toate aterizările, cu excepţia uneia, atunci când a păşit în afara suprafeţei de concurs, motiv pentru care a fost penalizată cu 0,100.
La final, din nou zâmbitoare, „Sabri” a aşteptat cuminte nota arbitrilor. Aceştia au notat-o cu 13.700 şi au urcat-o pe primul loc, însă a rămas acolo până când a concurat aceeaşi italiancă, Manila Esposito, care a primit 13.833 şi a devenit din nou campioană europeană.
Două medalii de argint pentru Sabrina Voinea care prinde astfel încredere după aceste evoluţii bune şi care îşi poate îndrepta acum gândul către Jocurile Olimpice de la Paris.
Sabrina a concurat şi în finala pe echipe, acolo unde alături i-au fost Lilia Cosman, Ana Bărbosu și Amalia Ghigoarță.
Din păcate, România a ratat podiumul, clasându-se pe locul al patrulea, însă aşa cum se spune, tot răul spre bine.
Important este că ne vom prezenta la Paris cu o echipă competitivă şi cu o Sabrina Voinea care are toate şansele să strălucească şi să devină campioană olimpică.


Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Sport

Ultima oră

Titlurile zilei