Poliția de Frontieră. Tone de deşeuri din sticlă, care veneau din Grecia, oprite la frontieră

de Alina DRACOPOL Sâmbătă, 18 Mai 2024 234
14 tone de deşeuri din sticlă de la o societate din Grecia pentru o firmă de profil din România, au fost oprite la PTF Giurgiu pentru că marfa nu era însoţită de documente corespunzătoare.
"În Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară un cetăţean român, în vârstă de 59 de ani, aflat la volanul unui ansamblu rutier, care transporta deşeuri din sticlă, de la o societate din Grecia pentru o firmă de profil din România. Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Gărzii Naţionale de Mediu - Comisariatul Judeţean Giurgiu. Astfel, în cadrul verificărilor, a fost stabilit faptul că în ansamblul rutier se află cantitatea totală de 14.000 kilograme deşeuri din sticlă", se arată într-un comunicat de presă, emis sâmbătă, de ITPF Giurgiu.
În urma verificării documentelor de însoţire a mărfii, autorităţile au constatat că transportul nu îndeplinea condiţiile de intrare în ţară, motiv pentru care nu au permis accesul mijlocului de transport pe teritoriul României.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Eveniment

Ultima oră

Titlurile zilei