Autoritatea Naţională pentru Protecia Consumatorului anunţă, miercuri seară, că analiza de laborator confirmă că unul dintre oţeturile comercializate pe piaţă, ”Oţet din Vin SEINEANA” este acid acetic. ANPC a oprit de la comercializare produsul de la Lidl, potrivit
Știripesurse”În urma unor verificări desfăşurate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), cu aproximativ 3 luni în urmă, în lanţul de magazine Lidl, acţiuni de control care vizau modul în care este respectată legislaţia în domeniu, în respectivele unităţi, au fost prelevate probe din produsul ”Oţet din Vin SEINEANA”, LOT 1/ 17.05.2022, în vederea determinării de către un laborator acreditat a prezenţei acidului acetic în produs”, a transmis ANPC.
Lotul prelevat a fost oprit temporar de la comercializare până la finalizarea documentului de control, ca urmare a elaborării rapoartelor de încercare.
”Iată o dovadă în plus că trebuie să strângem rândurile şi să verificăm umăr la umăr toate produsele aflate pe raft. Falşii producători şi cei ce se dovedeşte a avea intenţii rele trebuie eliminaţi de pe piaţă, împreună cu produsele sau serviciile lor. Toţi furnizorii trebuie auditati şi suntem la dispoziţia celor ce ne solicită sprijinul în acest sens”, a declarat Horia Constantinescu, preşedintele ANPC.