Atac armat în Canada. Cinci morți și mai mulți răniți

de Cuget Liber Sâmbătă, 23 Ianuarie 2016 110
Un atac armat, produs în Canada, s-a soldat cu cinci morți și mai mulți răniți, informează agențiile internaționale de presă.
Incidentul a avut loc vineri în localitatea izolată La Loche, cu numai 3000 de locuitori.
Agresorul și-a împușcat mai întâi doi frați, acasă, apoi s-a dus la liceul din localitate și a deschis din nou focul, ucigând alte două persoane, inclusiv un profesor.
Tânărul agresor a deschis focul în jurul orei 13.00 locale (19.00 GMT) în școala din satul de amerindieni La Loche, în nordul provinciei Saskatchewan (centrul Canadei). El a fost arestat, a anunțat premierul Justin Trudeau, citat de Reuters.
O reprezentantă a forțelor de ordine a precizat că polițiștii au găsit și arma, astfel încât oamenii din zonă nu mai sunt în pericol.
În anul 2014, un profesor și-a exprimat îngrijorarea cu privire la violența din școala La Loche, citând un incident în care o elevă a fost atacată în casa ei, după ce un coleg a încercat să o înjunghie în clasă
Asemenea incidente sunt totuși rare în Canada, în comparație cu cele din SUA, întrucât regimul armelor de foc este mult mai restrictiv în Canada.
Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei