Atentat în Olanda: O mașină în plină viteză s-a proiectat în sediul unei redacții de presă din Amsterdam

de Cuget Liber Marţi, 26 Iunie 2018 257
Un vehicul care se deplasa cu viteză mare s-a proiectat, marți în sediul unde se afla redacția cotidianului De Telegraaf din Amsterdam. Autoritățile olandeze au confirmat că este vorba despre un act deliberat.
Atacul s-a produs marți dimineață, către ora 04:00. O camionetă a intrat în fațada redacției cotidianului De Telegraaf care își are sediul la Amsterdam. Potrivit aceleiași surse, după impactul cu zidul, mașina a luat foc. Incendiul a fost stins imediat și nicio persoană nu a fost rănită.
Toate circumstanțele indică faptul că a fost vorba despre un atentat. Noi nu ne vom lăsa intimidați", a declarat redactorul-șef al publicației, Paul Jansen. El a mai spus că mai primise amenințări cu moartea ce l-ar fi vizat și pe el, și pe alți jurnaliști din redacție, potrivit Belga.
Un purtător de cuvânt al poliției olandeze a confirmat faptele petrecute marți dimineața. "Credem că este vorba despre un act voluntar", a spus el.
Șoferul vehiculului s-a făcut nevăzut după ce a proiectat mașina în zidul redacției.

Taguri

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Alte știri din sectiunea Actual

Ultima oră

Titlurile zilei